Rusia și SUA, cooperare istorică. Anunțul a fost făcut de Roscosmos

Rusia și SUA, cooperare istorică. Anunțul a fost făcut de Roscosmos
Publicat: 27/09/2017, 21:28

Agenția spațială a SUA a transmis la începutul lui 2017 că este în curs de explorare a unui program numit Deep Space Gateway, un proiect cu mai multe etape pentru avansarea cercetărilor în sistemul solar.

Proiectul preconizează construirea unui port spațial dirijat de o echipă pe orbita lunară ce ar servi drept „o poartă spre marele spațiu și suprafață lunii”, conform NASA.

Miercuri, agenția spațială rusă, Roscosmos, a anunțat semnarea unui acord de cooperare între cele două state, în cadrul unui congres astronautic din Adelaide.

„Partenerii intenționează să dezvolte standarde tehnice internaționale ce vor fi folosite mai târziu, în mod special creare unei stații spațiale orbitale”, potrivit Roscosmos.

Rușii și americanii vor coopera la construirea unor sisteme necesare pentru organizarea unor misiuni științifice pe orbita lunară și pe suprafața lunii, a adăugat agenția rusă.

„Pentru a evita probleme viitoare în privința cooperării tehnice, o parte a standardelor ar trebui unificate, pentru posibilitatea ca mai multe state să lucreze la vehiculul lor aerospațial și să acosteze pe stația lunară internațională”, a afirmat Igor Komarov, directorul general Roscosmos.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024